Jurnal de călătorie - Vatra Moldoviței

Unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-am acumulat de-a lungul vieții mele de adolescent au fost create în preajma unei zone unde natura este dominantă și unde omul nu a distrus încă frumusețile verzi ale vegetației. Acest spațiu paradisiac este localizat în Suceava, într-o localitate pitorească numită Vatra Moldoviței, un loc plin de păduri unde aerul curat și rece de munte te face să uiți de grijile acumulate până în acel moment.

Am ajuns în acel loc înainte de apusul soarelui, așa că am decis să urcăm până în vârful dealului la baza căruia era cazați pentru a face câteva fotografii ale peisajului. Nu ne-am așteptat, însă, să capturăm un moment în care ceața de la poalele munților se ridica spre noi, acoperind micul oraș și pensiunile cu o pătură gri și densă, prin care nu se puteau zări decât razele portocalii are astrului ceresc ce cobora de pe bolta cerească înflăcărată.

Acele momente au fost unele de neiutat, întrucât am putut observa cât de impresionant poate fi un apus privit de pe culmea unui deal. De asemenea, trebuie să mărturisesc faptul că scopul acestei vacanțe nu a fost numai cel de a ne relaxa după o perioadă lungă și stresantă, ci și cel de a realiza cât mai multe poze prin care să imortalizez și să împumut din magia naturii. Am petrecut câteva zile în acea zonă, unde am decis să rămânem în pădure pentru a avea parte de câteva momente de liniște, clipe binemeritate. Îmi amintesc că am părăsit spațiul cazării numai pentru a ne deplasa către Telescaunul din Gura Humorului, unde am ne-am bucurat de așa-zisele „ploi de vară”, scurte dar puternice, aducând cu ele un val de răcoare învigurătoare. Drumul cu telescaunul a fost unul îmbibat de culoarea verdele brazilor și al ierbii pline de rouă, așa că am reușit să capturez un tunel prin pădurea ce devenea mai bogată în copaci odată ce urcam spre vârful munelui.

Am rămas profund impresionat de capacitățile naturii de a rămâne neatinsă chiar și în condițiile încare oamenii o exploatează din ce în ce mai mult, brazii fiind numeroși și restul vegetației în mare parte neatins de mâna semenilor noștri. După ce am părăsit orașul, am decis să parcurgem Transrarăul, un drum plin de serpentine și de noi locuri fantastice după fiecare cotitură. Am văzut și faimoasele Pietre ale Doamnei, unde am fotografiat și reflexiile unor arbori în apa limpede și curată a ploii care abia se oprise. Am avut ocazia de a vedea și un curcubeu pri golurile dintre copacii falnici, fapt ce ne-a făcut să ne abatem de la drum pentru a-i admira culorile ce se întindeau pe cerul albastru senin.

După aceele ore petrecute în afara mediului pus la dispoziția noastră de pensiune, am hotărât să ne petrecem ultimele zile acolo, organizând în ultima o expediție pe jos până la monumentul pe care l-am vizitat în prima seară. Drumul a fost unul istovitor, dar plin de amintiri plăcute, întrucât am avut șansa de a culege diferite fructe precum murele, care au un gust complet diferit față de cele pe care le cumpărăm din oraș. Am parcurs și un traseu care cuprindea o tiroliană lungă de mai bine de un kilometru, deasupra unei păpastii de câteva zeci de metri. Ne-am întins pe iarbă, privind același tablou de acum câteva zile, dar pe timp de zi, totul fiind evidențiat de atingerea razelor luminoase ale soarelui. Ne-am bucurat de ultimele momente înainte de reîntoarcerea acasă, fapt ce mi-a confirmat că timpul trece de mii de ori mai rapid atunci când faci ceva ce îți face plăcere.

Înainte de a ne îndrepta spre Iași, am decis sp ne oprim la un râu pentru a ne răcori pentru ultima dată în mediul montan, dar acolo a iscat o competiție între mine și prietenii noștri de drum, încercând să construim un turn cât mai înalt din pietrele aduse de râu. A fost o activitate amuzantă și plină de zâmbete, întrucât am ieșit învingător.

Pot spune cu drag faptul că acea săptămână mi-a încărcat bateriile, energie de care am avut nevoie cu adevărat înainte de începerea unui nou an școlar pe timp de pandemie 😊.

Sursă imagini: Arhivă personală Sonea Răzvan