”Situl”

În căutarea unui film, menit să îmi distragă atenția de la grijile cotidiene și, cu puțină speranță, să mă învețe ceva nou, am descoperit “Situl”. Observând că este bazat pe evenimente reale, am decis să îi ofer o șansă. Ce nu știam este că va ajunge să devină unul din filmele mele preferate, pe măsură ce parcurgeam pași din ce în ce mai repezi, într-un spațiu al cunoașterii și al descoperirii interioare și exterioare, unde alternarea trecutului cu prezentul primează, în scopul descifrării viitorului.

„Situl”, după romanul cu același nume scris de John Preston în anul 2007, urmărește povestea fascinantă și totodată cutremurătoare a anului 1938, anul descoperirii unei bărcii mortuare din vremea anglo-saxonilor de la Sutton Hoo, dovedind că, în ciuda celui de al Doilea Război Mondial, care a influențat semnificativ mijlocul secolului trecut, arta și istoria omenirii nu pot fi îngenuncheate. Astfel, în timp ce o istorie sângeroasă și dureroasă se scrie, alta renaște, în Suffolk, un oraș al Marii Britanii, trezind curiozitatea despre o lume apusă, a Evului Mediu întunecat, care a fost, în sfârșit, scoasă la lumină, datorită celor două personaje principale- Basil Brown și Edith Pretty.

Tema principală a filmului este arheologia, obiectul fundamental de activitate în studiul tuturor urmelor trecutului existenței umanității. Aceasta leagă viețile tuturor personajelor din lumea arheologiei, urmând să se dezbine din cauza intereselor sociale și politice.

Aceasta este împletită cu tema iubirii, care, spre surpinderea mea, depășește clișeele filmelor de dragoste. Filmul surprinde mai multe forme ale iubirii, nu doar cea de dragoste imposibilă, evidențiind puterea ei de a depăși teluricul. Se observă iubirea de tip philia, cea pură, dintre Edith și fiul ei, sau iubirea de tip eros, care nu lipsește totuși, oferind intensitate și pasiune, dintre două personaje tinere, secundare, care o găsesc departe de război, de lacrimi și de angajamente. Însă, iubirea care primează în film este cea platonică, profundă, cea a lui Edith Pretty și Basil Brown, bazată pe respect reciproc. Ea este văduvă, dar păstrează aminitrea soțului ei, iar el îi este loial soției lui, deși întrerupe succint legătura matrimonială când o cunoaște pe Edith, luând naștere o legătură spirituală, între două suflete care s-au găsit într-un spațiu absolut.

Timpul și evoluția sa spectaculoasă este a treia temă principală a filmului. Pe lângă substratul istoric al războiului, sugerat de accidentul de avion, știrile auzite la radio și lecțiile tulburătoare despre bombe, este precizat și Egiptul Antic. La început, miss Pretty citește despre excavarea mormântului lui Tutankhamon, de Howard Carter, în 1922, uimită de declarațiile primului om care a pătruns în camera funerară după 3000 de ani. Brown îi amintește de declarația acestuia- „Timpul și-a pierdut sensul”, cei doi realizând că sapă pentru a se întâlni cu morții. Referința la mormântul lui Tuthankamon, respectiv la blestemul său, este evidențiat prin accidentul înfricoșător al arheologului, când continuă să sape, sugerând jertfa pe care o cere încălcarea interdicției și tulburarea liniștii mortului.

Situl de la Sutton Hoo cuprinde o fărâmă din epoca anglo-saxonilor, triburile germanice așezate în Marea Britanie în secolul V î.Hr., promotorii civilizației engleze. Au fost găsite o barcă mortuară și artefacte de aur, lucrate în stil insular. Istoricii consideră că cel care ar fi fost îngropat în uimitoare comoară este regele Raedwald, care a domnit în Anglia de Est între anii 599-624 î.Hr., prins între credința catolică și cea păgână.

Barca mortuară de 30 metri, construită din lemn de stejar și îndreptată de la răsărit la apus, este cea care întărește profunzimea și splendoarea sitului. Expresie a călătoriei, a unui nou început, simbolistica bărcii își găsește originile în mitologie. În centrul tabloului Egiptului Antic, pe râul Styx, unde Anubis, călăuza drumului, supraveghează călătoria, barca solară îi ocrotește pe zeul Ra și pe defunct, aflați în fața lui Isis și Nephtys, a căror cruce determină eternitatea care îl așteaptă. Simbolul bărcii poate face referire și la mitologia greacă, când Charon, luntrașul lui Hades, îi trecea pe morți peste râul Acheron dacă își plăteau călătoria.

Acțiunea se petrece în anul 1938, când posibilitatea războiului se vede în aer. Un asemenea peisaj este punctul de plecare al cadrului spațio-temporal prezentat de film, întins pe diferite planuri de referință istorică. Edith Pretty, o femeie retrasă, pasionată de arheologie încă din copilărie, vrea să afle ce ascund formațiunile de pe terenul său, și apelează la Basil Brown, un arheolog autodidact, să studieze zona. El, nesigur de presimțirile ei, presupune originea terenului ca fiind de pe vremea vikingilor. Guy Maynard și Reid Moir, reprezentanții muzeului din Ipswich, unde este angajat, o roagă să îi permită acestuia să lucreze la „cea mai mare vilă romană descoperită la nord de Felixstowe”. Însă, încurajat de miss Pretty, care îi asigură și un salariu pe măsură, el își sfidează superiorii și alege să continue munca pe terenul ei, bazându-se pe faptul că i-a greșit vechimea, anume că originea sitului este, de fapt, anglo-saxonă.

Niciunul dintre cei doi nu are certitudinea că vor descoperi ceva. Amândoi se ambiționează să nu cedeze în fața celora care se cred pe nedrept mai presus de ei și sunt nevoiți să se încreadă pe intuiție și pe cultura posedată. Împreună,vor descoperi ceea ce consideră astăzi cea mai valoroasă descoperire arheologică din Marea Britanie.

Basil Brown, născut în anul 1888, a fost un arheologist și astronom englez. Cel care a descoperit uimitorul mormânt anglo-saxon. Cel care nu s-a lăsat pradă jignirilor și prejudecăților referitoare la educația sa academică succintă și care, asiduu și veșnic însetat de cultură și de noutate, a luminat una din cele mai frumoase comori dintotdeauna. Caracterul său ascunde o simplitate politicoasă, care evoluează treptat, începând din copilăria marcată de învățăturile tatălui său și scrierile astronomice lăsate în urmă de bunicul său, într-un intelect bogat, un orizont unde se adăpostesc munți de cultură. Cu respect față de cei din jurul lui, dar și cu demnitate și curaj să îi înfrunte pe cei care îi pun la încercare răbdarea și stima de sine, reprezintă tipologia omului care își depășește condiția prin propriile forțe, spulberând granițele sociale. Renunță la școală de la o vârstă fragedă, dar nu este oprit din dorința de a atinge vârfurile strălucitoarei cunoașteri. Conștientizează cultura drept calea de atingere a absolutului, scrie cărți de astronomie și citește neîncetat pe parcursul săpăturilor, iar atunci când mulți ar fi considerat că va fi pierdut în propriile alegeri, el răsare din propria cenușă.

Rolul personajului emblematic pentru lumea arheologiei este jucat de actorul Ralph Fiennes, cunocut pentru uimitoarele roluri din „Harry Potter” (lord Voldemort), „Pacientul englez” (Almásy) sau „Sherlock and Holmes” (Moriarty). Modul în care intră în pielea personajului și reușește să redea fidel frumusețea sufletească, modestia și cunoștințele vaste ale lui Brown și să emoționeze până la lacrimi, dovedind, din nou, talentul nemăsurat și pasiunea pentru arta cinematografiei.

În scena în care vede o barcă navigând pe lac, pe un fundal plin de taină și de solitudine, el realizează că menirea lui este să readucă la viață anglo-saxonii. Deși se găsește în impas de câteva ori, nu renunță la această datorie, păstrându-și firea umilă față de cei din jur. Originea și limbajul diferit (acel savuros „mulțam fain”) nu îi oferă un aer inferior, ci după mine, punctează unicitatea, dar și intenția lui de a face ca toată suferința îndurată până atunci să își aibă rostul. Relația apropiată de fiul lui miss Pretty subliniază sensibilitatea, răbdarea și afecțiunea lui față de copii, fiind cel care îi arată drumul când băiatul se confruntă cu ideea de a fi orfan. Replica lui în drum spre prezentarea sitului- „De la prima amprentă lăsată de om pe pereții unei peșteri, facem parte din ceva neîntrerupt”, sugerează înțelepciunea, dar și viziunea asupra vieții, convins de persistența spiritului uman în bucla nedefinită a timpului, nefiindu-i frică de moarte.

Edith Pretty, născută în 1883, este cea care a făcut ca totul să prindă viață, cea care a inițiat cu fonduri proprii proiectul, cea care a crezut de la bun început în el și care l-a oferit lumii, donându-l spre British Museum. Pasiunea pentru arheologie o deprinde din călătoriile cu familia, separându-se de statutul normal al unei femei. Și-a dedicat anii tinereții tatălui ei, pe care l-a îngrijit până în ultimele clipe, refuzând să ducă o viață obișnuită, încadrată în tipare. Abia după moartea tatălui ei își permite să își lege viitorul cu cel colonelului Frank Pretty, în anul 1926, și amândoi cumpără terenul de la Sutton Hoo, cu scopul de a-l explora.

La fel ca în cazul lui Brown, portretizarea lui Edith în filmul „Situl” este foarte reușită, deși este prezentată mai tânără, în realitate având vârsta de 55 de ani la momentul descoperirii. Carey Mulligan, actrița cunoscută pentru rolul pasional și ludic al lui Daisy Buchanan în filmul „The Great Gatsby ”, este cea care dă viață personajului memorabil.

Pe parcursul cercetărilor, este evidențiată și călătoria ei prin labirintul perfid al vieții, pe măsură ce conștientizează efemeritatea existenței ființei umane pe Pământ. Confruntându-se cu febra reumatică neiertătoare, ea își pierde puterea și totodată, speranța, când doctorul o avertizează că viața ei este în pericol. Singurul care îi pictează zâmbetul pe buze și lumina din ochi este fiul ei, Robert, față de care dezvăluie un atașament profund, chiar dacă este o fire rigidă. Băiatul devine mesagerul proiectului, grație purității și sincerității specifice vârstei, care nu îi încețoșează credința în viața veșnică și transpunerea în vremea vikingilor sau a piraților.

Momentele în care Edith (Carey Mulligan) pătrunde în îngusta săpătură la începutul filmului, scenă urmată de paralela unde silueta ei se pierde în culoarul subțire al cimitirului unde își comemorează soțul, o pregătesc pentru plecarea spre lumea veșnică, spre „marea trecere”, concept propus de Mircea Eliade față de ritualizarea morții. Își manifestă nevoia de a mai rămâne puțin pe Pământ, ca să termine ce a început, să câștige lupta cu demonii prezentului pentru eliberarea trecutului. Păstrează o legătură spirituală cu soțul ei, la al cărui mormânt plânge „nu încă”, iar această atracție a misticului va atinge apogeul chiar la punctul culminant al filmului, în care iubirea sporește, se înalță la cer. Riscându-și și mai mult sănătatea, din dragoste, admirație și grijă față de fiul său, femeia petrece o seară în interiorul bărcii, alături de Robert. El susține că o va duce pe mama lui „în cosmos”. La prima vedere, inițiativa lui poate părea naivă, dar cuprinde semnificații ale planului celest. Destinația lor este centura lui Orion, cele trei stele luminoase aliniate, purtătoare de referințe mitologice și religioase, simbolizând, de-a lungul antichității, norocul, prosperitatea și longevitatea, dar și aspirația, prin cifra sacră 3, la o familie în sfârșit reunită, conducând-o pe mama lui pe un drum al veșniciei, al triumfului, al iubirii. Mai mult de atât, copleșită de întâmplările care se întrec cu granița dintre sacru și profan, ea își ritualizează propria moarte, aspiră la absolut, la stele, contemplând și conștientizând efemeritatea umană, care domnește peste cursul lumii.

Din distribuția filmului, împreună cu Ralph Fiennes și Carey Mulligan, fac parte și Archie Barnes în rolul lui Robert. Lily James și Johnny Flynn în rolurile îndrăgostiților, Peggy Preston, femeia care ajută procesul arheologic, subestimată peste măsură, respectiv Rory Lomax, vărul lui miss Pretty, care se înrolează în RAF. Din distribuție mai fac parte Ken Stott în rolul lui Charles Phillips, Ben Chaplin în cel al lui Stuart Piggot, Paul Ready în cel al lui Reid Moir, dar și Monica Dilan, care o joacă pe May, soția lui Brown.

De asemenea, alți factori care întăresc frumusețea filmului „Situl” sunt muzica și costumele. Filmul este o artă sincretică și uimește prin detaliile cu care conturează întâmplările, îmbrămintea fiind un indice important pentru epoca în care este plasat cadrul acțiunii. Producția propune, în mare parte, îmbrăminte lejeră, specifică muncii arheologice, cu pantaloni largi și cămăși vaporoase din materiale ușoare, a căror gamă cromatică se potrivește perfect cu locul acțiunii, anume culorile deschise, confundabile cu nuanța pământului.Vestimentația lui Brown este mai simplă, deși se observă intenția lui de a se prezenta plăcut, excepția este cea a lui Peggy Piggot, ajutată de Edith, care îi înlocuiește hainele de vacanță cu haine potrivite, iar ținuta devine formală când este prezentat situl, unde toți apelează la costume și rochii din mătase.

Muzica filmului este conferită în mare parte de Stefan Gregory. Compoziția sa pentru film este firavă, sensibilă și subtilă. Acesta îmbrățișează momente de tăcere și de contemplare, oferind mai degrabă un sprijin melodios pentru scenariul remarcabil al filmului, precum și pentru peisajele uluitoare din Suffolk. Sunetele din lumea naturală se împletesc armonios cu atmosfera solemnă a filmului, cu momente de melancolie pe fundalul emoționantului pian, oglindind triumful, durerea și emoția la care sunt supuse personajele.

Așadar, filmul „Situl” este unul deosebit, ce merită vizionat și contemplat, unde excelența arheologiei dă naștere trilogiei viață-iubire-moarte. Chiar dacă meritele lui Basil Brown nu au fost recunoscute decât recent, personalitatea lui și a întregii capodopere arheologice va rămâne veșnic în sufletele noastre, mărturie a trecutului care încă veghează asupra noastră.

Sursă imagine: https://videotapenews.com/the-dig/