top of page
  • Muscalu Mara

„My fair lady”


Deținătoare a opt premii Oscar și considerată al 91-lea cel mai bun film american, comedia romantică „My fair lady” însumează toate calitățile unui film remarcabil, atât prin scenariul captivant și replicile pline de umor, cât și prin distribuția fermecătoare, ce atrage spectatorul încă din primele minute. Succesul răsunător al capodoperei cinematografice se datorează în primul rând regizorului de excepție, George Cukor, și totodată actorilor inegalabili și garderobei autentice. Constituindu-se într-un musical ce nu întârzie să se facă remarcat prin versurile inspirate și maniera extrem de reușită în care este pus în scenă, filmul are la bază povestea unei florărese, Eliza Doolittle, interpretată de încântătoarea Audrey Hepburn, în încercarea de a-și îmbunătăți condițiile de viață prin valorificarea educației primite din partea profesorului de fonetică Henry Higgins, în rolul acestuia aflându-se charismaticul Rex Harrison.

Întreaga schimbare a vieții protagonistei se bazează pe un pariu pus de către profesor, în urma căruia între cei doi se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste, captivantă prin originala și fermecătoarea punere în scenă a acțiunii. Comicul filmului este asigurat de numeroasele secvențe ce ilustrează etapa pregătitoare a Elizei, în paralel cu legătura ce se stabilește între cei doi protagoniști, ce dezvoltă o puternică afinitate unul față de celălalt. Atât decorul, cât și costumele, deținătoare ale unor premii Oscar, fac posibilă transpunerea spectatorului în atmosfera de epocă prin surprinderea autentică a vestimentației fascinante caracteristice societății Londrei edwardiene. Printre personajele extrem de charismatice implicate în acțiune se numără și tatăl protagonistei, interpretat de Stanley Holloway, ce nu întârzie să stârnească amuzamentul și admirația publicului prin maniera extrem de comică în care îl înfățișează pe părintele denaturat care caută să profite de situația copiilor.

Din perspectivă personală, filmul m-a fascinat atât din punctul de vedere al actorilor, cât și al cadrului în care acțiunea ia parte, iar întâmplările însuflețite de povestea romantică m-au cucerit pe deplin. Astfel, pot afirma că filmul este adresat atât cinefililor amatori de creații clasice, cât și celor care au în intenție descoperirea farmecului acestora, „My fair lady” reprezentând un potențial punct de plecare în cultura cinematografică a publicului de toate vârstele.


14 views

Recent Posts

See All
bottom of page