Acum patru ani am traversat impreuna cu membrii familiei mele, Transalpina. Aceasta este cunoscuta ca si cea soseaua construita la cea mai mare altitudine din tara noastra, atingand 2145 metri altitudine. Desi a trecut destul timp de la aceasta calatorie, imi amintesc cu exactitate detaliile legate de drum.
Imi aduc aminte ca pe tot parcursul traversarii lantului montan Parang, cerul era foarte senin, ceea ce a facut drumul extrem de placut, putand observa forma serpuita a drumului dispus treptat pe mai multe nivele. Totusi, pentru a ajunge la aceste peisaje a trebuit sa urcam destul de mult printr-o padure de brazi, daca alegi sa iti incepi calatoria din partea Transilvaniei, de la Sebes. Acest loc nu a fost atat de fascinant, peisajul devenind putin plictisitor dupa o ora. Ceea ce m-a fascinat a fost Lacul Oasa situat la o altitudine mai joasa, intr-o vale, fiind inconjurat de un peisaj superb.Astfel, in partea de Sud puteam vedea cateva dintre varfurile inalte pe care urma sa le traversam, iar in celalte directii eram inconjurati de brazi. Dupa ce am admirat aceasta priveliste am continuat drumul, in paralel cu lacul, pana cand am ajuns in Obarsia Lotrului, unde trebuia sa ne cazam.
Acest sat, situat la granita dintre Oltenia si Transilvania in mijlocul unei paduri, era un loc inconjurat de munti, cu aer curat, in ciuda faptului ca era plin de masini ale turistilor. Desi, nu prea am vizitat imprejurimile, ne-am plimbat pe marginea raului Lotrului. Acesta spre deosebire de alte ape ce trec prin centre economice importante, era foarte curat, malul fiind si el lipsit de orice fel de deseuri.
A doua zi de dimineata, ne-am continuat drumul spre ceea ce consider ca este cel mai frumos peisaj pe care l-am vazut. Ajunsi probabil aproape de altitudinea maxima, ne-am oprit sa fotografiem o turma de oi ce isi facea loc pe o pasune, printre plante. Simteam ca sunt in varful lumii, inconjurata de natura, lipsita de orice fel grija, ignorand cu usurinta si vantul puternic de pe munte. Eram complet captivata de zecile de miei care isi urmau parintii prin iarba inalta, plina de stropi de roua. Pajistea scaldata in lumina soarelui ofera o priveliste deosebita asupra intregului lant montan, cat si a celor vecine.
Se puteau observa pe piscurile mai inalte si cateva petice albe, care nu s-au topit inca in ciuda luminii solare puternice si a cerului senin, specifice verii. Dupa aceasta scurta pauza, ne-am continuat calatoria. Pana cand am ajuns in Voineasa, peisajul a continuat sa fie la fel de superb, fiind dominat de piscuri inalte, relativ stancoase. Acest sat turistic este cel mai faimos din aceasta zona, servind ca si statiune de ski, dar ca si un loc in care te poti lansa de pe un cauciuc pe o panta inclinata plina cu spuma, atractie pe care nu am incercat-o. Coborand dinspre Voineasa, am avut in continuare parte de o priveliste unica, drumul trecand de aceasta data printr-o padure de arbori a caror culori se apropia de cea din descrierile din poezii ce prezentau metamorfozele naturii in perioada toamnei. Astfel, toti copacii pe care i-am vazut pana la finalul traseului, aveau frunze portocalii sau de un rosu intens, pe care nu il mai intalnisem pana atunci.
Coborarea catre Novaci, orasul ce reprezenta finalul drumului, m-a facut sa realizez cat de norocoasa am fost deoarece am avut ocazia sa vad aceste peisaje, care cu proprii ochii sunt total diferite de cele din fotografii. Dupa ce am iesit din acest sat, ne-am continuat calatoria spre Poiana Brasov, urmatoarea destinatie.
Surse imagini:
Comments