,,O narațiune concentrată...hipnotică și șocantă.”- The New York Times Book Review
Cheia întregii construcții a romanului Lacul constă în ceea ce criticii au numit makai sau lumea demonilor, în care evoluează protagonistul, Ginpei. Acesta trăiește sfâșiat între două aspirații antinomice: atât dorința de purificare și propensiunea către frumos, reprezentate prin personaje feminine ca Machie sau băieșița, cât și atracția către lascivitate-întruchipată de Hisako sau Miyako.
În atmosfera hipnotică și sufocantă care se instaurează în momentul ratat al vânătorii de licurici și se menține până în scena finală, a confruntării cu femeia beată , percepem intens cumplita singurătate a lui Ginpei. Alături de Lacul, povestirea Grabnic se va scutura, scrisă în 1933-1934, discută subtil, sub masca relatării unei crime, raportul derutant dintre hazard și necesitate, iar Brațul, din 1963-1964, reia tema romanului Frumoasele adormite și surprinde prin atmosfera suprarealistă, încărcată de cețuri și apariții fantomatice. De asemenea, autorul Yasunari Kawabata s-a născut la Ōsaka, pe 11 iunie 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tōkyō. A debutat în 1925 și doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu(Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 și-a câștigat definitiv notoritatea cu romanul Țara zăpezilor(Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primește Premiul Nobel, în 1968, motivația juriului fiind:,,pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esența spiritului japonez”. S-a sinucis pe 16 aprilie 1972, la mai puțin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima.
Ceea ce m-a atras din prima clipă la acest roman a fost atât originea autorului, cât și ideea că personajul principal pendulează între făpturile feminine din trecut și prezent, precum protagonistul nuvelei fantastice,, La țigănci”, scrisă de către Mircea Eliade. Datorită faptului că m-a pasionat lectura anterioară am ales să descopăr dacă cei doi bărbați împărtășesc setimente asemănătoare în ceea ce privește atracția asupra femeilor. Însă, deosebirile se fixează în mintea mea pe parcurs ce dezbat mai mult operele. Ginpei se simte bântuit de amintirile femeilor din vremurile trecute, pe când Gavrilescu a uitat existența lui Hildegard din momentul în care au rupt orice legătură, reamintindu-și abia dupa douăzeci de ani de iubirea tinereții sale. Desigur, protagonistul romanului se presează din cauza unei crime nemărturisite, creându-și scenarii greșite în mintea sa. Dânsul eclipsează moartea femeilor respective prin evitarea gândurilor care trimit spre imaginea lor și în acest mod se focusează asupra damelor care i-au oferit oportunitatea de a privi chipuri paradisiace și tinere. Frumusețea lor l-a fermecat, introducandu-l atât pe el, cât și pe lector într-o lume în care aspectul femeii domină și controlează sănătatea mentală a bărbatului. În aceeași manieră, Gavrilescu a cedat tentației de la bordei și s-a alăturat ritualului organizat de ielele, reprezentate de cele trei fete originare din diverse părți ale planetei.
Singurătatea lui Ginpei îl menținea trist și deprimat, mereu în căutare de afecțiune și înțelegere, întrucât lipsa atenției materne îl afecta în deciziile zilnice. Așa ca o mică paranteză aș putea sugera faptul că absența părinților în viața sa își lasă amprenta în viitor, fiindcă simțul ghidării și al alegerilor înțelepte scade pe măsură ce întâmpină un impediment. De asemenea, orfanul se rătăcește în propriile concepții și încearcă să-și mențină luciditatea prin esența superbității femeiești, care alină situația și îl menține pe protagonist pe linia de plutire. Cred că dacă nu își găsea fericirea în admirarea sexului frumos, cu greu se mobiliza să treacă peste criticile lumii ostile și umbrele imprimate de trecut în inima lui. Naratorul, maestru al erosului japonez, cât și universal, surpinde prin succesiunea de evenimente o balanță între bine și rău, ambele categorii având un motiv bine definit în proiecția gândurilor lui Ginpei.
Concluzionez prin ideea că Yasunari Kawabata a modelat protagonistul asemenea unui om cu studii superioare, care se lasă controlat de obsesie, cât și manipulat de amintiri sobre ale trecutului, dispersându-se din cauza efemerității timpului. Pentru a nu stoarce orice speranță de bucurie autorul a implicat făptura feminină drept un motiv de autodepășire și un ghid al alegerilor bune. Recomand cu mare drag aces roman pentru pasionații în arta misterului și a autocunoașterii datorită personajelor simbolice.
,,O splendidă redare a fluxului conștiinței.”- Kenzaburō Ōe
Sursă imagine: https://carturesti.ro/carte/lacul-546552995