Îmi amintesc cu multă tristețe ultima zi de școală fizică din clasa a 9-a. Luni seara, pe 9 martie, toți din grupul clasei accesau fiecare site media pentru a fi la curent cu actualizări despre „mini vacanța” pe care ar trebui să o avem datorită coronavirusului. Stăteam toți și urmăream, dădeam refresh la paginile web pentru a vedea dacă s-a decis ceva și, mai pe seară, era stabilit: de pe 11 martie intram în carantină, Organizația Mondială a Sănătății declarând oficial pandemia. În momentul acela, toți elevii din țară erau bucuroși că au vacanță timp de două săptămâni și că după această perioadă ne vom reîntâlni de parcă nu s-a întâmplat nimic. Mare greșeală a fost asta, deoarece până în vară nu mi-am mai văzut clasa în formație completă. M-am mai întâlnit cu câțiva colegi prin Copou, dar cu toți de abia după câteva luni bune.
Aș da orice să nu fi trăit în astfel de vremuri. Am realizat că până acum am luat totul de la sine. Îmbrățișările, ieșirile în oraș sau chiar libertatea de a respira aerul fără mască. Acum, de fiecare dată când ies din casă, trebuie să am grijă să am masca cu mine, dezinfectantul să fie nelipsit și, desigur, să păstrez distanța între oameni și să mă spăl constant pe mâini. Înainte, nimeni nu se gândea la astfel de obiceiuri, dar acum au devenit o rutină.
Un lucru bun a fost că am început să observ anumite lucruri pe care le făceam, nu numai eu, ci și alți oameni, înainte de pandemie și care acum par ieșite din comun. Un prim lucru ar fi locurile aglomerate. În filme când văd astfel de scene, mă gândesc inevitabil la faptul că nicio persoană nu păstrează o distanță rezonabilă între ceilalți oameni. Nu numai în filme, ci și în viața reală. Încerc pe cât se poate să evit zonele aglomerate, și în momentul în care sunt nevoită să trec printr-o astfel de zonă, inevitabil, mă simt extrem de anxioasă. Încerc pe cât se poate să mă protejez, iar aceste măsuri sunt cu adevărat eficiente, pentru că nu am contactat virusul.
În această perioadă pot spune că în sfârșit am avut mult mai mult timp pentru mine. Am putut în sfârșit să mă uit la serialele pe care le-am tot amânat din cauza școlii și a temelor, am citit mai mult decât am făcut-o în trecut și, în general, am avut grijă de sănătatea mea psihică. Considerând că nu m-am putut vedea fizic cu prietenii mei cei mai buni, acest lucru m-a ajutat foarte mult să îmi dau seama cine va rămâne alături de mine. Acum, după foarte mulți ani în care am schimbat constant grupul de prieteni, am reușit să fac parte dintr-un grup stabil, cu persoane care mi-au fost mereu alături, chiar și în cele mai dificile momente.
Pentru noi, elevii, ultimul an a fost relaxant: nu ne-am stresat cu mersul fizic la școală, decât o perioadă foarte scurtă, și ne trezim zilnic la ora opt dimineața, în comparație cu șase sau șase și jumătate, cum obișnuiam să o facem înainte. Acum, mi se pare că avem mult mai multe teme și pot spune că am la fel de mult timp liber cum am avut și în clasa a 9-a. Pentru părinții mei a fost mult mai riscantă perioada aceasta. Ei sunt mult mai expuși la acest virus. Mama mea, în fiecare săptămână, îmi povestea cum la serviciul ei, în biroul ei sau într-un birou învecinat, a mai apărut câte un caz de Covid-19. După trei săptămâni, vindecații se întorceau la serviciu, spunând experiența lor cu virusul. Unii cu forme ușoare, alții care nu se puteau ridica din pat. Mă îngrozeam când auzeam astfel de povești, gândindu-mă poate poate chiar eu aș putea trece printr-o astfel de experiență dacă nu am grijă de sănătatea mea. Aceleași lucruri le-am auzit și de la tatăl meu, care spunea de câte o infectare a unui asociat de-al lui. Pe de altă parte, îmi povestea despre locurile pe care le-au mai vizitat colegii lui, ascultând totul cu o oarecare invidie. În fiecare vară, eu și părinții mei plecam în vacanță câte două săptămâni cu mașina și vizitam câte cinci sau șase orașe din Europa, iar acum, realizez cât de dor îmi este de călătoriile acestea. Cum am zis și înainte, am luat totul de-a gata și nu am apreciat chiar și cele mai mărunte aspecte care acum par mult mai semnificative.
De acum încolo, aștept să văd ce se va întâmpla în viitor, cum va evolua pandemia, dacă vom reuși să scăpăm de ea, iar deocamdată, doar visez la ziua în care o să se anunțe în mod oficial că am scăpat cu bine peste această perioadă plină de evenimente fericite, dar și nefericite.
Sursă imagini:
Media Wix