Pandemia este o concept perturbator care a intervenit în armonia societății în urmă cu mai mult de un an. Odată cu aceasta, noua normalitate a pus stăpânire pe ceea ce orice considera normal înainte și astfel, pas cu pas, pandemia a devenit unul dintre cele mai uzuale cuvinte în vocabularul oricărui român.
Experiența și confruntările mele cu aceasta idee nu consider că se deosebesc considerabil de percepțiile oricărui adolescent care se întâlnește zilnic cu discuții legate de virus. Fie că este vorba de familie, școală, mass-media pandemia este o idee care ne macină pe toți. Frica de virus este copleșitoare, gândurile negre sunt incontrolabile, grijile sunt nenumărate, însă ușor, ușor, începem cu toții să uităm cum era normalitatea pe care o știam de fapt. Este trist când stau și contemplu asupra faptului că viața mea va fi marcată de acest eveniment căruia momentan nu reușesc să-i văd sfârșitul prea curând. Nu am să mint spunând că această perioadă nu a fost benefică în vreun fel deoarece pentru mine a reprezentat o etapă destul de importantă a vieții mele. Perioada stării de urgență a fost un prilej pentru mine de a îmi lua timp de meditație asupra mea. Trebuie să recunosc că în martie 2020, când ni s-a impus izolarea, oboseala care mă copleșise a provocat o bucurie enormă odată cu auzirea veștii. Două săptămâni de pauză erau pentru mine la momentul respectiv o binecuvântare. Am avut timp în primul rând să-mi dau seama de ce ni se întâmplă, am trecut prin această frică, dar totodată a fost o perioadă în care m-am cunoscut pe mine destul de mult. Experiența cu orele online este una destul de interesantă întrucât a fost ceva cu totul și cu totul nou dar la care, surprinzător, m-am adaptat atât de repede și de ușor. A fost fascinant o perioadă cum în timpul acestui proces de adaptare descopeream că aveam acces la educație de la mine de acasă și reușeam să gestionez în liniște tot ce aveam de făcut.
O perioadă, viața era chiar liniștită, singurul stres pe care îl simțeam era aceasta de a nu intra în posesia virusului. Cu timpul, am început să simt dorul vieții pe care o aveam înainte. Lipsa interacțiunii umane și-a pus amprenta pe niște aspecte importante ale sănătății mintale, aspecte pe care cu siguranță se întâlnesc la majoritatea adolescenților, anxietatea socială fiind un concept care nu ar trebui neglijat, mai ales în astfel de perioade. Cu toate acestea, în continuare sperăm la ziua în care totul va reveni la normal, ziua în care vom putea da mâna din nou, vom putea primi și oferi o îmbrățișare sau vom putea zâmbi cu gura până la urechi unul către celălalt.
Așa cum se spune, “Speranța moare ultima”. Mă ghidez după această idee și sper din tot sufletul că după această perioadă de “hibernare”, cu toții ne vom întoarce doar cu amintirea acestor momente grele. Îmi doresc să cred că toți am avut ceva de învățat din toată această experiență și am reușit să ne dezvoltăm mult mai mult pe plan emoțional și intelectual.