Nu pot să zic faptul ca găsesc o plăcere în a citi, dar unele cărți mă captivează atât de mult, încât ajung să mă dedic total. Așa mi s-a întâmplat și cu cartea întitulată „Colecționarul” scrisă de John Fowles. La început nu intenționam să o cumpăr sau chiar să o citesc, dar m-a atras cumva ceva plăcut în legătura cu această carte.
În primul rând, mi-a plăcut foarte mult modul de abordare a scriitorului, cât și stilul lui. Am aflat ulterior, după ce am citit în întregime povestea că este vorba despre un autor la începutul carierei sale. Modul în care este construită și scrisă această carte m-a făcut să intru cu adevărat în atmosfera ei, să trăiesc alături de personaje și, cel mai important, să le înțeleg pe fiecare în parte. Acest lucru m-a determinat în mod special să continui cartea.
În al doilea rând, mi s-a părut o idee foarte interesantă, originală aș putea spune. Aceasta abordează un subiect des întâlnit, dar numai din cauză că de-atunci, a inspirat un întreg subgen literar de opere psihologico-polițiste care i-au exploatat ideile în diferite alte moduri de operare.
Povestea este una destul de simplă, îl prezintă prima dată pe Frederick Clegg, un banal funcționar statal, care preferă să își petreacă cea mai mare parte a timpului stând singur. În timpul liber acesta obișnuia să colecționeze fluturi și să îi privească, dar în mod special era fascinat de aripile lor. Însă, percepția i se schimbă după ce el reușește să câștige la loterie premiul ce mare. El începe s-o privească pe Miranda ca pe o piesă cu care să-și completeze colecția.
Devine din ce în ce mai obsedat de fată, studentă la Arte, încât decide să o răpească. Scena răpirii e cu totul lipsită de eroism, gestul colecționarului e al unui laș care își atrage victima cu o poveste banală și închide ușa în urma ei, luând-o prizonieră. O ține în demisolul unei case pe care o cumpărase pentru a nu crea suspiciuni și îi impune limite. Miranda practic nu avea voie să facă nimic și ca orice om ținut prizonier, încerca să scape, dar în zadar pentru că nu reușea niciodată. Povestea se încheie tragic, fata se îmbolnăvește și moare. Colecționarul nu ținea cont de simptomele sale, susținut că se preface, dar prea târziu el și-a dat seama că fata avea într-adevăr nevoie de ajutor.
Cartea mai prezintă un element de originalitate care face ca povestea banală a unei răpiri să fie adorată de toți cititorii, astfel încât este văzută din partea a doi naratori. În prima jumătate este viziunea lui Frederick, dar în cea de a doua parte a cărții este prezentată la fel de concis opinia din partea Mirandei.
În concluzie, cartea „Colecționarul” scrisă de John Fowles prezintă elemente de originalitate care fac dintr-o simplă idee, cea a unei răpiri, să capteze atenția cititorului în cele mai atipice metode. Totodată, povestea este văzută ca un thriller tensionat sau ca un studiu de caz din psihologia criminalistică, având în plus și multe oglindiri analitice sociale, politice, etice, artistice sau spirituale. Rămâne, în orice cheie ar fi parcurs, un volum memorabil, impresionant și deschizător de noi căi literare.
Sursă imagine: http://sagace.ro/colectionarul-john-fowles/
Comments