Filmul 7 ani în Tibet este genul acela de filme la finalul cărora rămâi cu senzația că ești incomplet. Motricitatea sa te provoacă să te analizezi pe tine însuți și să reevaluezi modul în care te poziționezi în raport cu conceptul vieții.
Filmul este o adevărată capodoperă cinematografică, de la o distribuție cu actori renumiți, până la peisaje frapante și povești de viață care uimesc prin autenticitatea lor.
Heinrich Harrer, personajul principal, pleacă pe Everest, urmându-și propriul interes, neglijând și evitând astfel problemele mariajului său. Aflat în munții Himalaya, aceasta, alături de coechipierii săi, este luat drept prizonier de război și închis. El primește în timpul încarcerării actele de divorț de la soția sa, Ingrid, care era însărcinată. După multe încercări, reușește să evadeze lucrând în echipă, însă îi părăsește pe amicii săi, urmându-și propriul drum. Heinrich se intersectează cu Peter Aufschnaiter, cel care a coordonat echipa cu care Harrer plecase în ascensiunea sa. După ce inițial au fost alungați, cei doi ajung în Tibet, unde vor fi primiți ca oaspeți. Peter se îndrăgostește de croitoreasa lor, Pema Lhaki, cu care se căsătorește. Heinrich, deși voia să se întoarcă la familia sa, va rămâne în Tibet întrucât primește o scrisoare de la fiul său, Rolf, care îl renegă ca tată. Heinrich va fi invitat să îl cunoască pe urmașul lui Bhuda. Cei doi vor lega o prietenie strânsă, Heinrich inițiându-l pe Dalai Lama în cultura Occidentului și în diverse științe, în timp ce austriacul învață importante principii budiste prin intermediul cărora se va redefini ca om. Heinrich este martorul atrocităților conflictului cu China, care a invadat Tibetul. Harrer încearcă să-l convingă pe Dalai Lama să fugă, însă acesta refuză să-și părăsească poporul. După ceremonia sa de încoronare, Heinrich se întoarce în Austria. Acesta își întâlnește fiul și reușește să se apropie de el, oferindu-i o cutiuța muzicală primită cadou de la Dalai Lama. Finalul îi surprinde pe cei doi cucerind unul dintre vârfurile Alpilor, astfel surprinzându-se relația consolidată tată-fiu.
Ceea ce pe mine m-a impresionat a fost evoluția spirituală a lui Heinrich. Acesta, inițial egoist, arogant și încăpățânat, devine empatic, altruist și răbdător.
La început, Heinrich îl convinge pe Peter să-și vândă ceasul față de care avea un atașament puternic pentru a-și cumpără hrană, susținând că nu are bani sau alte lucruri valoroase pe care le-ar putea schimba pentru a obține cele necesare. Peter află că a fost mințit, însă Harrer, lipsit de sensibilitate, nu ia în considerare dezamăgirea, regretul și furia amicului său.
Mai târziu, după mai mult timp petrecut în Tibet, Heinrich reușește să recupereze ceasul prietenului său, returnându-l acestuia drept cadou de Crăciun.
Aceste două scene demonstrează evoluția spirituală a personajului principal, care în cele din urmă leagă prietenii adevărate și care reușește să-și dezvolte empatia. Heinrich se va transforma într-un om conștient de importanța valorilor spirituale, ajungând să prețuiască oamenii din viața sa.
Un alt lucru care m-a surprins a fost relația dintre Dalai Lama și austriac. Dalai Lama, deși conducătorul spiritual al Tibetului și reîncarnarea lui Buddha, îl abordează pe Heinrich ca de la egal la egal, sfidând regulile și statutul de supraordonat. Acesta devine învățăcel din învățător, dând dovadă de dorință de expansiune intelectuală și de lipsă de vanitate.
Una dintre scenele care ilustrează cele menționate anterior este cea în care Dalai Lama se afla așezat lângă Heinrich pe jos, studiind globul geografic. Auzind că se apropie cineva, Dalai Lama se urcă pe scaunul său, respectând în mod superficial formalitățile prin care Buddha întotdeauna trebuia să se afle mai sus decât restul oamenilor.
Deși avea doar 14 ani, Dalai Lama avea o profunzime spirituală abisală, reușind să modeleze cea mai bună versiune a unui adult obișnuit să își neglijeze sufletul și mintea.
Unitatea dintre reflexia interioară și viața simplă în Tibet, acoperișul lumii, guvernată de tradiții de mii de ani se înscrie în sfera sacrului, șocându-mă prin comparația cu viața noastră de zi cu zi, în care ne pierdem în aparențe și uităm de existența propriul spirit și de importanța expansiunii acestuia.
Așadar, 7 ani în Tibet este un film care evidențiază importanța cultivării valorilor spirituale și morale, amintindu-ne fiecăruia să nu ne ignorăm sufletele.
Sursă imagine:
Comments