top of page
  • Aramă Andreea

O filă din cartea vieții...

Umbra timpului se întinde tot mai repede peste anii adolescenței mele până când, într-o zi, vârsta fericită a visării va fi doar o amintire păstrată cu sfințenie în memoria mea afectivă, o fantasmă care nu se va mai lăsa zărită.


Nostalgia anilor de liceu mă cuprinde tot mai mult pe măsură ce mă apropii de sfârșitul clasei a XI-a și înțeleg că se va termina perioada cea mai frumoasă din adolescența mea. Acești ani au fost presărați cu provocări și obstacole peste care am reușit să trec mereu cu bine. Toate reușitele, dezamăgirile, momentele frumoase trăite alături de colegii mei vor rămâne un zbor pe aripile visării, ala imaginației, ale jocului...clipe imortalizate în clepsidra timpului meu sufletesc.

Privesc totuși cu speranță spre anul terminal care aștept să-mi aducă noi bucurii, dar și noi încercări. Liceul se va sfârși lin, firesc, ca un asfințit de soare, care-și scaldă cele mai intense raze în oceanul de regrete ale zilei abia sfârșite.

Ce pot să spun acum, cu optimismul și încrederea adolescenței este că nu întrevăd nori pe cerul senin al vârstei mele, că mă trezesc în fiecare zi cu bucuria de a mai da o filă din cartea vieții...




16 views

Recent Posts

See All
bottom of page