Stau pe loc și mă frământ privind în gol în fața unei construcții ciudate alcătuită doar din sticlă și beton și o senzație de teamă mă încearcă. Îmi las pradă trupul și gândurile jocurilor sclipitoare de lumini pe care imensa vitrină înțesată de tablouri le trimite înspre trecători în semn de bun-venit. Întrezăresc printr-un ochi de geam o mână înarmată cu un cuțit plin de vopsele ce mă îndeamnă să nu mai stau pe gânduri și să pătrund în misterioasa încăpere.
Un chip palid mă cercetează cu privirea. Nu mă simt tocmai în apele mele întrucât descopăr că mă aflu într-o încăpere asemănătoare cu cea a chiliilor călugărilor. E un pentru meditație și căință, în care și pictura însăși pare o rugăciune în care cuvintele sunt transformate în culori și linii. Tăcând am contemplat tablourile multicolore sprijinite de pereții încăperii care contrastau dureros cu geamul năpădit de praf și gânduri. La lumina caldă care stăruia în jur am reușit să disting un univers mic și îngrămădit compus din zeci de tablouri pictate pe pânză ce transmitea o energie care se detașa de timp și spațiu. Într-un colț obscur al încăperii, pe o masă prăfuită de trecerea timpului stăteau de strajă, impunători, doi îngeri: o ceteră și un fluier. Mi se părea că totul era pictat în culori și note muzicale ce pluteau gingaș printre razele timide ce abia pătrundeau printre vitralii.
În mijlocul cămăruței trona regește un șevalet ce sprijinea o pânză albă asemănătoare unui ogor care aștepta ca cineva să-l însămânțeze cu cele mai calde culori. Pe podeaua acoperită cu un covor cu motive geometrice în culori vegetale stăteau împrăștiate tuburile cu vopsele din care țâșnea culoarea ca o avalanșă de idei ce se grăbea să curgă din pensulă.
Era pentru prima dată când pătrundeam într-un atelier de pictură, locul unde se nasc idei, se conturează și se dezvoltă figuri și teme, modalități ce urmează să ducă la obținerea unei maxime expresivități a unei picturi.
Sursă imagine: