Literatura- cheia spre suflet

V–ați imaginat vreodată o lume fără poveste, fără poezie, fără Eminescu sau Creangă, fără imaginație sau mai simplu spus, fără literatură? Se poate spune, fără prea multe ezitări, că „fără literatură viața este un infern” (Charles Bukowski).

Relația dintre literatură și realitate a cunoscut, de-a lungul timpului, abordări dintre cele mai interesante, de la ideea că literatura este o copie a lumii înconjurătoare, până la dorința unor poeți simboliști de a elimina din creația lor orice urmă a vieții concrete. Spre exemplu, pentru Platon, lumea fenomenală este doar o copie imperfectă, iluzorie lumii eterne a ideilor. Însă nu am fost niciodată întrebată ce înseamnă literatura, cărțile, pentru mine, pentru sufletul meu, probabil pentru că sunt o ființă aparent neînsemnată, o picătură de apă în acest imens ocean, însă exist, trăiesc, respir și... citesc. Prin literatură reușesc întotdeauna să mă eliberez de toți și de toate, să trăiesc o nouă poveste în paralel cu cea a vieții mele, să râd, să plâng, să mă îndrăgostesc de „o ființă de hârtie” a cărții, dar mai ales să evadez din coperțile vieții mele și să mă refugiez pe acest tărâm în care imposibilul devine posibil, fantasticul devine realitate și cuvintele devin artă.

Probabil nu sunt singura care atunci când primește o carte se entuziasmează ca un copil când primește o înghețată. Așa mă întreb și eu oare ce aromă va avea această poveste, oare va fi dulce, amăruie, sau poate o combinație dulce-amăruie? Și poate că toată lumea a auzit măcar o dată sintagma: „dacă nu îți place să citești atunci nu ai găsit cartea potrivită”, însă pe cât de clișeic sună pe atât de adevărat este. Și știți sentimentul acela de goliciune sufletească, de tristețe, în care parcă lumea se oprește și așteaptă ca tu să termini de citit ultima pagină, ultimul rând, ultimul cuvânt... atunci îți dai seama că ai găsit cartea potrivită. Iar atunci când termin de citit cartea... parcă mi se rupe inima, gândindu-mă că mi-am închis eroii, prietenii între două coperți.

Realitatea are o multitudine de fațete, unele mai luminoase, altele mai umbrite, unele mai spectaculoase, altele mai terne și chiar uneori, realul bate fantasticul. „Literatura este cea mai agreabila forma de a ignora viata”, dar oricât de plictisitoare, de monotonă ni s-ar părea cotidianul, trebuie să ne amintim că nu există operă literară în care lumea reală să nu se constituie în substanța primă a ficțiunii. Fantasticul este orientat spre toate formele de libertate a spiritului și spre eliberarea imaginației creatoare de limitele ei raționale logice. Este o categorie estetică deosebit de elastică și tolerantă, având ca sinonime miraculosul, fabulosul, feericul, supranaturalul, neobișnuitul. Exprimă nevoia omului de a se desprinde de condiționările lumii exterioare, de a atinge absolutul, sfidează cauzalitatea, contingențele vieții, judecata rațională și pretențiile științei. Repudiază verosimilul și veridicul, tolerează ceea ce este inexplicabil și refuză explicația și cu toate că este antilogic, nu este ilogic.

Voi iubi întotdeauna literatura fiindcă face parte din mine, m-a ajutat într-un fel să fiu ceea ce sunt astăzi, a contribuit la formarea mea ca om, oferindu-mi mereu o povață, o experiență nouă de viață, noi sentimente încă nedescoperite. Literatura îmi oferă o substanță epică și fantastică ce îmi dă viață, un fir narativ de care să mă agăț în zilele când vreau să renunț la propria poveste. Mă simt într-un fel datoare scriitorilor care au creat aceste opere literare, aceste opere de artă și nu le pot mulțumi decât continuând să le citesc munca. „Literatura anticipeaza întotdeauna viața. Nu o copie, ci o modelează către sensul ei”, dar pentru mine, literatura este o mulțime de „dulci cuvinte neînțelese, însă pline de-nțeles”(Mihai Eminescu).

Sursă imagine: https://www.raftulcuidei.ro/top-100-opere-ale-literaturii-universale/