1. Cine sunteți și cum ați ajuns asistent social?
Mă numesc Daniela Cozma și am absolvit Facultatea de Filosofie în anul 1996, specializarea psihopedagogie specială și asistență socială.
Nu pot afirma că am avut o motivație specifică atunci când am dat admitere la această facultate, mai mult chiar, în căutarea vocației am decis să urmez în paralel, din anul 1993, și cursurile Facultații de Drept din cadrul Universității “Al. I.Cuza”.
Acum pot să declar, asumat, că profesia de asistent social m-a ales. Imediat după absolvire m-am angajat la Casa de Copii Bucium din Iași. Încet, discret, microbul acestei profesii m-a cuprins ireversibil.
2. De ce încă asistent social dupa 25 de ani?
Pe scurt: pentru că este o profesie care, dacă o faci cu pasiune și dăruire, îți oferă satisfacții extraordinare în fiecare zi. Cu multe provocări, cu momente de disperare, cu dureri împărtășite dar și cu bucurii ce nu pot fi descrise în cuvinte.
Pentru că este o profesie în care nu poți reuși decât dacă iubești oamenii și doar dacă vrei, cu adevărat, să îi ajuți.
Pentru că este o profesie în care, uneori, un zâmbet, o vorbă bună sau o privire caldă pot fi mai valoroase decât informațiile culese în 5 ani de studii.
Pentru că un asistent social trebuie sa aibă vocația binelui, să fie orientat spre acțiune, să înțeleagă diversitatea umană, să poată să-și folosească capacitățile și abilitățile pentru a îmbunătăți viața celuilalt și, mai ales, pentru că trebuie să aibă abilitatea de a fi multilateral în abordarea situațiilor, cu focus pe soluții.
Asistenții sociali pot interacționa cu oameni de mare succes, dar cel mai adesea, ei lucrează cu cei mai vulnerabili membri ai societății. Asistenții sociali au tangență cu probleme variind de la conflicte între soți la delincvența juvenilă si de la boala mintală la condițiile proaste de trai.
3. Care credeți că sunt cele mai pregnante probleme cu care se confruntă adolescenții, din prisma asistentului social?
Perioada preadolescenței și a adolescenței este recunoscută cu multe provocări pentru tineri dar și pentru cei din jurul lor. Adolescenții se confruntă cu probleme reale în această etapă din viața lor. Trebuie să facă față schimbărilor hormonale, pubertății, presiunilor sociale din partea părinților, școlii și colegilor. Pentru adolescenți, cea mai importantă sarcină este căutarea propriei identități, o călătorie care se desfășoară adesea pe tot parcursul vieții, dar care începe în adolescență.
Când toate aceste trări vin în contextul unei familii disfuncționale, sau când părinții excelează prin absență (fizică sau doar morală), sau când situația socio-materială și financiară a familiei unui adolescent este la limita subzistenței, atunci intervine, sau ar trebui să intervină asistentul social.
Astfel, din perspectiva noastră, problemele cu care se confruntă adolescenții sunt multiple și, în multe cazuri, sunt inter-corelate:
Stres și/ sau depresie
Presiunea colegilor și competitia
Bullying
Dependența de internet
Consumul de alcool, droguri și fumat
Începerea vieții sexuale prea devreme
Sarcina la adolescente
· Stima de sine si imaginea corporala afectată cu posibile tulburari alimentare
4. Puteți identifica nevoi specifice ale adolescenților în perioada aceasta de pandemie și post-pandemie?
În ultimul an profilul nevoilor sociale s-a schimbat semnificativ la nivelul întregii comunități. Poate părea ușor paradoxal, dar problema cea mai frecvent întâlnită nu este cauzată de situația material-financiară a familiilor. Dinamica relațiilor personale a determinat accentuarea unor situații dizarmonice, astfel încât a crescut numărul divorțurilor, respectiv copii afectați de acest fenomen. A crescut numărul persoanelor cu starea de sănătate fizică sau psihică afectată și așa mai departe.
În ceea ce-i privește pe adolescenți, nu pot afirma că s-a delimitat o problematică specifică perioadei pandemice, cel mai probabil efectele se vor resimți în timp.
Deocamdată se observă o creștere a fenomenului abandonului școlar, la vârste din ce în ce mai fragede dar și sporirea sesizabilă a numărului de minori cu tulburări de comportament, respectiv comportamente de tip (pre)delincvent.
5. Care este cea mai grea parte în lucrul cu adolescenți/copii și la ce v-ati adaptat cel mai greu?
Buna întrebare! Probabil că cel mai greu a fost să accept limitările de resurse și de competență. Este foarte greu, mai ales când ești și părinte, să accepți că, uneori, nu ai cu ce și nu ai cum să ajuți un copil aflat în nevoie.
Cumva am reușit să depășesc această provocare datorită experienței care mă ajută să găsesc, în orice situație, un sfat, o recomandare, o intervenție sau măcar un gând bun cu care pot să ajut.
6. Cu ce categorie de vârsta vi se pare cel mai ușor de lucrat și de ce?
Intervenția socială nu este ușoară la nici o categorie de vârstă. Dar dacă adulții au, de cele mai multe ori, mecanisme proprii prin care se protejează, este evident că minorii sunt extrem de vulnerabili și foarte sensibili.
Cu toate acestea, sau poate tocmai de aceea, cele mai mari satisfacții le ai când interacționezi cu tineri, copii și reușești să ajuți. De ce? Simplu: pentru că astfel simți că poți impacta pozitiv viitorul!
7. În final, care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat ca și asistent social? Un mesaj pentru generația viitoare?!
Am invățat să iubesc oameni și acum știu că orice om, dar chiar orice Om are ceva frumos!
Am învățat să iubesc Viața și să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt și pentru tot ceea ce am!
Și pentru voi, dragii noștrii adolescenți, un mesaj simplu: Nu uitați! Fiecare dintre noi contribuim la ceea ce suntem toți!
Arhivă personală: Cozma Teodor