Despre prietenie...

Nu am înțeles niciodată pe deplin ce înseamnă o prietenie și ce presupune ea în adevăratul sens al cuvântului. Dacă este să căutăm pe Internet în scopul unei eventuale lămuriri, vom vedea că este definită ca a fi „o relație afectivă și de cooperare între ființele umane, care se caracterizează prin sentimente de simpatie, respect și afinitate reciprocă” - este deci o relație interumană bazată , în primul rând, pe încredere reciprocă, altruism, și chiar mai mult, poate fi implicată și loialitatea. Este ciudat să mă gândesc la prietenie ca la un concept, ca la un cumul de sentimente și acțiuni, asta poate pentru că am experimentat-o, la un nivel primordial, încă din copilărie. De mic, omul are această nevoie de a fi înconjurat de alți indivizi, din dorința lui de a socializa, iar copiii reușesc această performanță de a-și face atât de repede prieteni, tocmai pentru că își urmează întru totul instinctele. Este adevărat și că prietenia se poate defini ca una dintre cele mai importante valori ale sufletului, fiind o relație de o complexitate și o frumusețe aparte, pentru că îmbină autenticitatea trăirii, bucuria experiențelor și sinceritatea gândului.

În cei aproape 18 ani de viață trăiți până acum, am strâns puțini oameni pe care să-i numesc cu adevărat prieteni, însă, precum spunea Aristotel, „ cine are prea mulți prieteni, nu are niciunul”. Cred, cât se poate de sincer, că trăim într-o lume a relațiilor de suprafață, poate chiar doar de fațadă, iar gândul că pe unii dintre noi nu ne mai bucură nici ideea de a avea un prieten nu poate să-mi lase decât un gust amar. Din punctul meu de vedere, un prieten este acea persoană în prezența căreia te simți „în largul tău”, nu ești judecat și simți că te poți deschide în fața sa. Este cel la care apelezi pentru un sfat, pentru că ai încrederea în sinceritatea lui, contezi pe prezența lui și vrei să petreci cât mai mult timp în compania sa. Am auzit de multe ori sintagma „ prietenul la nevoie se cunoaște”, însă ,mă întreb, care ar fi cu adevărat înțelesul ei și pe ce temei se bazează afirmația. Prietenia și calitatea mea de bun prieten este confirmată doar dacă aleg să rămân într-un singur moment specific, când celălalt este la ananghie? Dacă arăt mai multă empatie și comunic cât mai des și într-o manieră cât mai delicată în acea perioadă, ca apoi, dacă totul se sfârșește cu bine, să mă pot desprinde ușor și să mă lipsesc de orice urmă de angajament? Cred și am susținut întotdeauna că prietenia, la fel ca oricare alt tip de relație interumană, trebuie să fie constantă, iar efortul să vină din partea ambelor persoane.

Prin urmare, prietenia, în sens metaforic, poate fi considerată ca „un zâmbet constant, o mână întotdeauna întinsă, o privire înţelegătoare, un sprijin sigur, fidelitatea ce nu dezamăgeşte”. Înseamnă generozitate şi autenticitate, înseamnă o conexiune stabilită benevol și bazată pe asemănări și pe încrederea dobândită atent în timp, toate aceste elemente concretizându-se și formând una dintre cele mai frumoase, însă și necesare relații între oameni.

Sursă imagine: https://www.gandestesanatos.ro/prietenia-intr-o-relatie/