Aur alb

O seară liniștită de mai surprinde puritatea satelor de munte. De fiecare dată când vreau să-mi adun gândurile mă întind lângă stejarul meu norocos de la marginea pădurii.

În această noapte cerul invită la dans stele de mătase. Însă, zeița lor pe timp de întuneric, luna plină, deschide un univers nedescoperit de mine încă. Conturul ei alb ca zăpada se extinde pe măsură ce privirea mea focusează splendoarea acesteia. Fiorii nopții îmi răcesc pleoapele și-mi presoară fulgi argintii pentru o viziune mai clară. Parfumul persistent și mentolat îmbracă luna într-o eleganță nemaiîntâlnită. Pe bolta cerească nu e loc de supărare, întrucât hora luminoasă a stelelor împrăștie fericirea peste tot. Nimeni nu este aban-donat, astfel încât toți trimit artificii albe către Rai. Gropițele lunii se ivesc de fiecare dată când praful cosmic o gâdilă ușor la rugămintea boabelor de aur alb. Mantia zeiței este agățată de stejarul meu, care o prinde în mijlocul cercului coroanei stufoase. Frigul nopții dispare treptat, întrucât căldura emanată de zânele plutitoare îmi încălzește trupul, cât și inima. Nu am timp să clipesc ca oricare om prins de vraja somnului, fiindcă hohotele de râs ale stelelor îmi trezesc interesul de a zâmbi neîncetat. Nu vreau să părăsesc această lume și să mă fure Moș Ene, întrucât am o superbă lună de admirat.

Se pare că oboseala îmi răpește zeița și pe dansatoarele ei înflăcărate. Acum acestea se leagănă în pași de menuet, atenționându-mă asupra sfârșitului prestației lunii. În această clipă corpurile cerești devin transparente, lăsându-mă să privesc în gol spre reîntoarcerea lor. Probabil dorința mea va fi ascultată, iar în următoarea zi voi avea parte de un nou spectacol!

În drum spre casa bunicilor am simțit din nou un parfum special, amintindu-mi de jocul cosmic.

Sursă imagine:

https://ro.pinterest.com/pin/10203536646606423/